”A fi ceea ce sunt înainte de a fi altfel, este teoria paradoxală a schimbării” (Beiser, 1970).
Ca terapeut integrativ, văd abordarea holistică ca fiind cea mai potrivită. Această abordare dezvoltă o perspectivă unificatoare asupra ființei umane, integrând simultan dimensiunile: senzorială, afectivă, intelectuală, socială și spirituală, permițând o experiență globală în care ”corpul poate să vorbească, iar cuvântul se poate întrupa”.
Paradigma integrativ-holistică favorizează contactul cu ceilalți, dar și cu sine, ajutând la conștientizarea mecanismelor interioare care ne împing către comportamente repetitive și nesănătoase.
Atunci când vorbim despre practicarea psihoterapiei integrative, conceptul de relație terapeutică înseamnă a fi în contact. Ca urmare, un adult integrat este în contact cu sinele, cu adevărul său cel mai intim. Acest proces presupune crearea unui întreg: ”să faci în așa fel încât aspectele Eu-lui pierdute, inconștiente și nerezolvate, să facă parte dintr-un sine coeziv”.
(Erschine și Trautmann, 1993)
Psihoterapeut integrativ,
Mădălina-Elena Fărcășel