Parteneriatul este prima tulburare relațională. Părinții renunță la rolul de educator, la fel se întâmplă în școli și alte instituții, ceea ce duce la incapacitatea copilului de organizare și sistematizare a activităților. Copilul este perceput ca fiind egalul adultului și este inclus în procesele tipice lumii adulților. Proiecția este a doua tulburare relațională în cadrul căreia părinții se plasează sub nivelul copilului. În mod normal părinții ar trebui să fie ecranul de proiecție pentru copii, însă aceștia ajung în situația în care au nevoie de copil pentru ași satisface propriile lor necesități; 1. Copilul servește ca etalon pentru a afla cât de bun sunt eu; 2. Copilul este folosit pentru ca eu să pot fi iubit. Copilul nu este capabil să înțeleagă că o relație funcțională implică disponibilitatea de a avea un conflict, respectiv suportarea unei atitudini de refuz din partea celuilalt. Într-o relație proiectivă aceste funții nu se mai formează. Simbioza este a treia tulburare relațională. Se instalează atunci când psihicul părinților fuzionează cu cel al copiilor. Fuzionarea are drept consecință faptul că nu mai pot recunoaște ca atare o ființă umană, ci ajung să aibă o relație obiectuală. Copii învață să facă diferența între obiecte și ființe umane atunci când adulții au reacții. Spre deosebire de obiecte, adulții se pot delimita în mod sănătos, nu se lasă controlați, impun limite. Componentele psihice sunt extrase, în mod inconștient, din psihicul copilului și sunt încorporate în psihicul adultului – aceasta fiind un proces de introiecție. Spre deosebire de proiecție, în cazul căreia adultul își transferă dorințele asupra copilului și astfel, în contextul inversării raportului de forțe, devine el însuși copil. Deoarece, prin această extragere, componentele psihicului copilului și cele ale adultului devin una, vorbim în acest context despre simbioză – adică o fuzionare psihică. În cazul dependențelor de gadget-uri și tehnologie, copiii au iluzia că pot controla mediul după bunul lor plac. Așadar, neuronul pentru percepția oamenilor nu este necesar în fața calculatorului, deoarece persoana virtuala din fața lui pare a fi un obiect, care nu deține capacitatea de a-l influența pe copil ori a-l determina să facă ceva.Perspectiva de abordare a copilului drept partener poate duce la desființarea copilăriei ca stadiu al dezvoltării umane.Psihicul copilului are nevoie să se formeze prin intermediul figurii unui celuilalt mai in vârstă,a unui model.
Servicii de psihiatrie, psihologie clinica, psihoterapie, evaluari pentru pensionare si comisii handicap

Tipuri de tulburări emoționale copil-părinte